sa-mi bag picioarele

Este posibil ca orice parinte de adolescent sa auda „Sa-mi bag picioarele!” (sau o varianta mai la moda). Deocamdata stau in inocenta mea si ma bucur de ce am acum.

Acum, cand totul e simplu, bine si frumos.

Suntem la etapa in care Alexandra a inceput sa repete (ca un papagal, adica fara filtru!) tot ce aude (da, tot! e trist si vesel, de multe ori vesel, uneori te umpli de spume dupa ce ai scapat porumbelul cand iti amintesti ca urechea piticului e fixata pe ce vorbesc cei mari, deci nu ai scapare indiferent cat de inocent l-ai blagoslovit pe „boul ala cu fordu'” care s-a bagat in fata ta la semafor de pe linia tramvaiului). De mers, merge fara probleme. Exerseaza plimbari cu trotineta si cu tricicleta. Iubeste nisipul din locurile de joaca. Incepe sa prefere leaganul pentru copii mari in defavoarea celui cu spatar, pentru copilasi mai mici. Mananca orice, iar desi nu i-am dat inca zahar sau sare, a incercat doua imbucaturi dintr-o prajitura de casa in weekend. I-a placut, bineinteles!

Uneori o privesc cu ochi mari si nu stiu cand au trecut 2 ani. Cu bune si rele, dar mai ales cu bune, slava Domnului! Probabil la fel ma voi uita la ea si peste 10 ani, desi va fi o adolescenta (poate chiar rebela) eu voi vedea tot un pui mic si dulce. Tot asa cred ca se explica de ce unele mame sunt control freaks si vor sa se asigure ca totul e bine, sufocand astfel copilul. Ele privesc un adolescent dar vad un bebelus care are nevoie de mami pentru a urca orice treapta.

Nu mint, tare ma bucura cand o vad cum ma cauta cu privirea prin parc. Si cand imi cere ajutorul pentru a se urca pe tobogan sau pe leagan. Dar imi place sa o vad ca se aventureaza si incearca mai intai singura. Am observat ca daca o las sa incerce singura, cu timpul reuseste. Presupun ca daca as fi imediat acolo sa o ridic si sa o ajut si sa o imping de la spate, nu va reusi niciodata sa faca singura ceva. Sau nu va fi constienta ca poate face singura. Pentru ca mereu va fi mama cea care face efortul si copilul doar se va lasa dus si condus.

As vrea sa cred ca pot avea copii independenti. De mine si de oricine. Copii care se adapteaza usor si care nu se cramponeaza de lucruri si de alti oameni.

De curand am auzit un adolescent care tocmai primise interdictia de a merge la o petrecere servind mamei sale replica „Sa-mi bag picioarele! Vrei sa stau cu voi acasa, sa ma imput?”.  Atunci cel mai mult mi-am dorit ca, la momentul cu pricina, sa am destula maturitate si autoritate pentru a nu-mi pierde cumpatul. Sa am mintea deschisa. Sa am argumente pertinente. Sa fiu parte din viata copilului meu, nu un spectator care ar vrea sa se apropie, dar cu ani in urma nu a fost pe faza si si-a cumparat un loc prea departe de scena.

Cred ca asta e momentul. Asta si ce urmeaza in vreo 3-4 ani de acum cred ca vor defini relatia mea cu Alexandra pentru mult timp. Pana acum a fost bebelus si nu poti sa nu oferi iubire si atentie unui bebelus. Dar de acum, de cand isi arata personalitatea si curajul si increderea in ea, de acum cred ca e foarte important ce simte din partea noastra. Acum construim relatia pe care o vom avea multa vreme, iar in functie de dinamica relatiei noastre vom auzi sau nu „Sa-mi bag picioarele!” mai tarziu.

Plus ca daca-mi va spune asta, eu ma voi inmuia toata, voi lua o expresie tampa-visatoare si ii voi raspunde „Oh, daca ai stii ce picioruse mici si moi aveai nu cu mult timp in urma… Le-am facut nenumarate fotografii cand erai la baita! Hai sa ne uitam la poze! ” 🙂

 

 

https://www.vive.ro/wp-content/uploads/2017/06/talpa-10-luni_watermark-800x622.jpghttps://www.vive.ro/wp-content/uploads/2017/06/talpa-10-luni_watermark-150x150.jpgA.K.Copilulcontrol freak,independenta,mama,Sa-mi bag picioarele!Este posibil ca orice parinte de adolescent sa auda 'Sa-mi bag picioarele!' (sau o varianta mai la moda). Deocamdata stau in inocenta mea si ma bucur de ce am acum. Acum, cand totul e simplu, bine si frumos. Suntem la etapa in care Alexandra a inceput sa repete (ca un papagal,...Blog de mamica