Gravida si mijloacele de transport
Despre plimbarile cu mijloacele de transport in comun. Pentru gravida.
„Viata” de femeie insarcinata este de o frumusete de nedescris. Cu cateva (sau poate multe) exceptii, a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Cum sa nu fii fericita cand stii ca in cuptorul din dotare se coace minunea minunilor, bucuria vietii, fericirea nemarginita? Cum sa nu fii in al noualea cer cand oameni de toate felurile isi arata respectul si intelegerea prin faptul te invita sa iei loc intr-un autobuz aglomerat? Sau cand un domn bine iti ofera locul intr-un metrou plin ochi? Cand pana si soferul troleului iti deschide usa la semafor?
Pai eu as imparti in doua categorii motivele pentru care o femeie uita de bucuria asociata sarcinii: motive interioare si motive exterioare.
Motivele interioare
Sunt cele legate de corpul si mintea femeii. Spre exemplu, in categoria asta se incadreaza picioarele umflate, constipatia, problemele cu tenul, faptul ca te-ai ingrasat prea mult sau prea putin, ca nu-ti place cum arati, ca ai burta prea mare sau prea mica (asta a fost o mare problema a mea, o sa revin), ca sotul tau nu te mai priveste ca inainte si multe, multe alte nemultumiri care se aduna si dospesc pana la un moment dat cand explodeaza. Cand explodeaza? Pai de obicei la cel mai nesemnificativ comentariu al cuiva care te prinde exact in momentul ALA. Este o izbucnire cu nervi, cu urlete, cu plans care te lasa linistita si „razbunata”. Si sa nu uitam ca este foarte important sa explodezi. Nu te abtine. Este cel mai bun mod de a te exterioriza deci da tot ce ai pe suflet. Din cand in cand. Nu da frau liber emotiilor de cinci ori pe zi ca nu este cazul. Cazul este de cateva ori in cele 40 de saptamani. In rest, chiar daca „nu e cazul”, evident ca e voie sa te mai rasfeti ca doar acum esti gravida! Asta e momentul tau! Ocupa fara rusine orice loc liber din imediata vecinatate! Nu ceda locul nimanui! Accepta zambind, nu face mofturi!
Motivele exterioare
Astea sunt complet in afara controlului tau. Sunt momentele alea in care primesti un cot in coaste de la o venerabila persoana aflata la a doua tinerete chiar cand vrei sa te urci in autobuz. Strategia ei: te inghionteste, se baga inaintea ta si isi infige dosul in primul scaun disponibil.
Sau cand dupa o zi luunga stai in picioare in metrou si in fata ta, pe scaun, doua femei poate putin mai tinere decat tine isi feresc privirea si continua sa-si barfeasca seful ca si cum n-au vazut ca ai burta cat botul unui logan.
Sau cand soferul troleului pune o frana care te teleporteaza din fata pana „in fund, la taxatoare”.
Peste momentele astea trebuie sa treci cu oarecare superioritate, nu te fac ele pe tine! Plus ca trebuie ca intotdeauna sa te astepti la comportamente, comentarii si priviri rautacioase de la reprezentatele sexului invidios. O gravida va fi mereu invidiata, i se va cauta nod in papura si orice mic neajuns va fi transformat in mare defect in discutiile ulterioare. Deci tu, gravida, esti norocoasa, invidiata si mai presus de toate ESTI PERFECTA, FEMEIE! Meriti mai multa iubire decat ti se poate oferi, asa ca mai asteapta putin (pana iese puiul din burtica) si inca putin (pana reuseste sa-si exprime senitimentele) si iti promit ca vei primi mai multa iubire decat crezi ca poate oferi cineva. Vei fi o vedeta, o diva, vei fi eroina sufletului pe care il ai in burta acum.
https://www.vive.ro/gravida-si-mijloacele-de-transport/https://www.vive.ro/wp-content/uploads/2016/11/gravida-in-bus-watermarkBUN-800x483.jpghttps://www.vive.ro/wp-content/uploads/2016/11/gravida-in-bus-watermarkBUN-150x150.jpgMamicagravida,mijloace transportDespre plimbarile cu mijloacele de transport in comun. Pentru gravida. 'Viata' de femeie insarcinata este de o frumusete de nedescris. Cu cateva (sau poate multe) exceptii, a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea. Cum sa nu fii fericita cand stii ca in cuptorul din dotare se coace minunea...A.K. contact@vive.roAdministratorVive.ro
Lasă un răspuns