Acum, cand privesc in urma, primele 6 luni cu Alexandra au fost ca un film alb-negru (dar nu mut! din contra, foarte zgomotos) vazut prin ceata, de la distanta. Eram bombardata cu momente de fericire pura si de binecuvantare. De fapt, primul an in intregime a zburat incredibil de repede si totusi parca unele zile abia treceau si uneori reactiile Alexandrei si experientele noastre impreuna erau surse nesecate de stres si de griji. Uneori zilele (dar mai ales noptile) pareau fara de sfarsit.

Dar au trecut. Prea repede. Au trecut ca o parere. Ca o adiere de vant toamna care atunci cand te atinge o simti pana in fundul sufletului dar in cateva clipe parca nici nu a fost.

La varsta de 6 luni si cateva zile am inceput diversificarea. Nu a fost motiv de stres, stiam ce am de facut, aveam un plan creionat si speram ca Alexandra sa fie de acord cu planul meu. Am avut noroc si s-a dovedit pe parcurs ca nu are vreo alergie sau intoleranta. Este mancacioasa si accepta cam orice legume, fructe si lactate.

Nu pot declara planul meu de diversificare o „schema”. Este un plan pe care l-am facut dupa ce m-am documentat si dupa ce am discutat cu pediatrul.

Iata cateva reguli pe care le-am aplicat si care m-au ajutat sa pun la cale planul „de lupta”:

  1. Alimentele se introduc progresiv, in cantitati mici. Astfel poti monitoriza cu maxima atentie si exactitate reactia copilului la fiecare nou aliment introdus si poti observa placerea/neplacerea sau chiar reactiile alergice. Combinatiile de diferite alimente se fac numai dupa testarea tolerantei pentru fiecare aliment in parte. Astfel, in caz de reactie alergica, vom cunoaste exact care este „vinovatul”.
  2. Alimentele se propun, nu se impun. Uneori copilasul va refuza un aliment pe diferite motive mai mult sau mai putin superficiale (culoarea, textura, gustul etc.) iar noi, ca super-mame vom accepta refuzul pe moment, urmand sa incercam din nou introducerea alimentului respectiv dupa cateva zile, eventual in alta combinatie. Asteptati-va ca bebelusul sa dezvolte preferinte, indispozitii, zile mai bune si zile mai putin bune. Pentru toate aceste situatii, rolul nostru este sa ne inarmam cu nemarginita rabdare si sa avem mereu un plan de rezerva.
  3. Se vor evita mesele rare si abundente. Ele vor fi servite aproximativ la aceeasi ora si in aceleasi conditii (evitand, pe cat posibil, joaca in timpul mesei, vizionarea filmelor/desenelor pe orice tip de ecran si anturajul). Pentru mine e foarte greu sa-i cenzurez joaca la masa pentru ca Alexandra se dovedeste foarte creativa si transforma totul in jucarii: masuta si scaunelul, in primul rand iar apoi toate ustensilele si accesoriile pe care isi poate pune manutele.
  4. Ora mesei trebuie aleasa in asa fel incat bebelusul sa fie calm (nu satul de gustari primite intre mese, rupt de oboseala sau indispus din cauza infometarii) iar mamica trebuie sa fie si ea calma si sa se inarmeze cu rabdarea nemarginita despre care am scris mai sus). Personal, la masa am avut cele mai mari provocari din punctul de vedere al rabdarii. Si, dupa cum am scris deja, Alexandra nu este un copil mofturos. Asa ca pregatiti-va pentru cele mai neasteptate reactii si cel mai ciudat comportament in timpul mesei. Ca exemple de comportament care mi-a testat rabdarea, Alexandrei ii place sa incerce diverse strategii de a fenta ultimele lingurite cu mancare si mai ales ii place sa vada pana unde poate merge cu ceva ce stie ca nu e voie, gen aruncatul alimentelor din gura pe jumatate mestecate.

Astea sunt sfaturile cu care am pornit eu pe drumul diversificarii. Ar mai fi ceva ce am descoperit pe parcurs: de evitat zaharul si sarea in alimentatia bebelusului. Eu nu-i dau zahar cat de mult timp posibil, pana cand va fi expusa anturajului si atunci influenta mea si deciziile mele nu vor mai avea impactul de acum asupra alimentatiei ei. Ea iubeste fructele, asa ca fructoza este zaharul ei preferat si deocamdata nu vad vreun motiv pentru care as schimba asta. Sare a mancat deja pentru ca i-am oferit in rare ocazii mancare de restaurant sau gatita de altcineva pentru care nu pot baga mana in foc ca nu a adaugat proverbiala „sare in bucate”.

4 reguli de diversificare

Pofta buna!

https://www.vive.ro/wp-content/uploads/2017/01/4-reguli-de-diversificare-800x630.jpghttps://www.vive.ro/wp-content/uploads/2017/01/4-reguli-de-diversificare-150x150.jpgA.K.Copilulalimentatia copilului,diversificare,reguliAcum, cand privesc in urma, primele 6 luni cu Alexandra au fost ca un film alb-negru (dar nu mut! din contra, foarte zgomotos) vazut prin ceata, de la distanta. Eram bombardata cu momente de fericire pura si de binecuvantare. De fapt, primul an in intregime a zburat incredibil de repede si totusi...Blog de mamica